Centre de Cercetare Echipele ARENSIA Întrebări Frecvente Vizită Virtuală

Raport OMS: date recente arata o povara globala mai mare a tuberculozei

Eforturile recente intense pentru a îmbunătăți colectarea și raportarea datelor privind tuberculoza (TB) aruncă o lumină nouă asupra epidemiei, dezvăluind că există cu aproape jumătate de milion mai multe cazuri de boală decât s-a estimat anterior. "Raportul Global Tuberculoza 2014", al OMS, publicat in 22 octombrie 2014, arată că 9 milioane de oameni au dezvoltat TB în 2013, iar 1,5 milioane oameni au murit, inclusiv 360 000 de persoane care erau HIV pozitiv.

Raportul subliniază, însă, că rata mortalității prin TB este încă în scădere și a scăzut cu 45% din 1990, în timp ce numărul de persoane care dezvoltă boala este în scădere în medie cu 1,5% pe an. Se estimează că 37 de milioane de vieți au fost salvate prin diagnosticul eficient și tratamentul tuberculozei din 2000 până în prezent.

Deși mari, aceste cifre revizuite se încadrează în limita superioară a estimărilor anterioare ale OMS. Cu toate acestea, raportul subliniază că un număr uluitor de mare de vieți se pierd printr-o boală curabilă și confirmă faptul că TB este a doua cea mai mare boală letală provenită de la un singur agent infecțios. În plus, aproximativ 3 milioane de persoane care se îmbolnăvesc de tuberculoză sunt încă "omise" de către sistemele de sănătate în fiecăre an, fie pentru că acestea nu sunt diagnosticate, fie pentru că sunt diagnosticațe dar nu au fost raportate.

Finanțarea insuficientă împiedică eforturile de combatere a epidemiei la nivel mondial. Se estimează că sunt necesare 8 miliarde de dolari în fiecare an pentru un răspuns complet, dar în prezent există un deficit anual de 2 miliarde dolari, care trebuie să fie acoperit.

Criza TB multidrogrezistentă (MDR-TB) continuă, cu estimarea a 480 000 de noi cazuri în 2013. La nivel mondial, aproximativ 3,5% din totalitatea persoanelor care au dezvoltat TB în 2013 au avut această formă a bolii, care este mult mai greu de tratat și are rate de vindecare semnificativ mai reduse. În timp ce procentul estimat de cazuri noi de TB care au MDR-TB rămâne neschimbat la nivel global, există epidemii severe în unele regiuni, în special în Europa de Est și Asia Centrală. În multe așezări din întreaga lume, rata de succes a tratamentului este alarmant de scăzută. În plus, rezistența extensivă la medicamente TB (XDR-TB), care este chiar si mai costisitoare și mai dificil de tratat decât MDR-TB, a fost raportată în 100 de țări.

Din anul 2009, cu tot mai multe laboratoare care permit testare rapida, a existat o triplare a cazurilor nou diagnosticate de MDR-TB. În 2013, au fost depistate 136 de 000 de cazuri de MDR-TB și 97 000 de persoane au început tratamentul. Deși numărul de pacienți tratați s-a triplat față de 2009, cel puțin 39000 de pacienți, diagnosticați cu această formă de TBC, nu au fost tratați anul trecut și la nivel global doar 48% dintre pacienți s-au vindecat.

Cercetarea trebuie să joace un rol crucial în stoparea epidemiei TB la nivel mondial și eforturi de a dezvolta noi modalități de combatere a bolii s-au intensificat în ultimul deceniu. Cercetarea și dezvoltarea continuă au produs mai multe teste diagnostice noi (cum ar fi Xpert MTB / RIF) și două noi medicamente pentru tratarea MDR-TB (bedaquiline și delamanid). Teste suplimentare rapide, noi medicamente și regimuri de administrare și vaccinuri sunt în studiile clinice. Cu toate acestea, cercetarea și progresul în domeniul TB sunt încă mult subfinanțate.

Data 23.11.2014

NOUTĂȚI

LINK-URI UTILE

CONTACT