Centre de Cercetare Echipele ARENSIA Întrebări Frecvente Vizită Virtuală

Celulele stem canceroase şi rezistenţa la medicamente

Majoritatea medicamentelor utilizate în tratamentul cancerelor pulmonare, mamare şi pancreatice promovează în egală măsură rezistenţa la medicamente şi în ultimă instanţă stimulează creşterea tumorii. Cercetătorii de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii California, San Diego au descoperit o moleculă, sau biomarker, numită CD61 pe suprafaţa tumorilor rezistente la medicamente care pare să fie responsabilă pentru inducerea metastazei tumorale prin stimularea proprietăţilor de celule stem ale celulelor canceroase.

Aceste rezultate, publicate în numărul online din 20 aprilie 2014 al publicaţiei Nature Cell Biology, pot indica noi oportunităţi terapeutice pentru prevenirea apariţiei rezistenţei la medicamente într-o serie de cancere, inclusiv în cancerul pulmonar, pancreatic şi mamar.

„Există un număr de medicamente la care pacienţii răspund în faza iniţială a tratamentului anti-cancer, însă boala recade atunci când celulele canceroase devin rezistente la medicament”, a arătat Prof. Dr. David Cheresh, distins profesor de patologie şi director asociat pentru Inovaţie şi Alianţe Industriale în cadrul Centrului de Oncologie din Moores din cadrul Universității California, San Diego. „Am examinat celulele înainte şi după ce au devenit rezistente, şi ne-am întrebat: „Ce s-a schimbat în aceste celule?”

Cheresh şi colaboratorii săi au investigat modul în care celulele tumorale au devenit rezistente la medicamente precum erlotinib sau lapatinib, cunoscute sub denumirea de inhibitori ai tirozin-kinazei receptorilor factorului de creştere, şi folosite frecvent în terapiile anti-cancer standard. Ei au constatat că pe măsură ce se instalează rezistenţa la medicament, celulele tumorale dobândesc proprietăţi similare cu ale celulelor stem care le conferă capacitatea de a supravieţui în tot organismul şi în mod esenţial de a ignora medicamentele.

Mai exact, cercetătorii au delimitat  calea moleculară care facilitează atât caracteristicile stem ale celulelor canceroase, cât şi rezistenţa la medicamente, şi au reuşit să identifice medicamentele existente care exploatează această cale. Aceste medicamente nu numai că anulează proprietăţile stem ale tumorilor, dar par să şi re-sensibilizeze tumorile la medicamente la care celulele canceroase deveniseră rezistente.

„Vestea bună este că am descoperit o cale anterior nedefinită pe care celulele tumorale o utilizează pentru a se transforma in celule stem canceroase şi care permite tumorilor să devină rezistente la medicamentele folosite în mod frecvent în tratamentul cancerului”, a spus Cheresh.

Pe baza acestor constatări, Dr. Hatim Husain, profesor universitar asistent care tratează pacienţi cu cancer pulmonar şi cerebral la Centrul de Oncologie Moores, a conceput un studiu clinic pentru atacarea acestei căi la pacienţii ale căror tumori deveniseră rezistente la tratament. Studiul va fi deschis pacienţilor cu cancer pulmonar care au manifestat evoluţia cancerului şi rezistenţă la tratamentul cu erlotinib. Studiul este preconizat să înceapă anul viitor.

Unele celule canceroase la nivelul tumorilor pulmonare devin rezistente la medicamente. Cercetătorii au identificat un medicament existent care anulează proprietăţile stem ale celulelor tumorale, resensibilizându-le la medicament. Acreditare: Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii California, San Diego.

Rezistenţa se constituie pe anumite terapii anti-cancer vizate, şi ne-am extins înţelegerea privind mecanismele prin care se întâmplă acest lucru”, a spus Husain. „Pe baza rezultatelor acestor cercetări, înţelegem acum mai bine modul în care să exploatăm „călcâiul lui Ahile” în cazul acestor tumori rezistente la medicamente. Tratamentele vor evolua în tratamente asociate prin care se poate menţine boala sub control şi în acelaşi timp se poate întârzia formarea mecanismelor de rezistenţă pe perioade prelungite de timp.”

Deşi se preconizează că studiul va începe cu pacienţi care au manifestat deja rezistenţa la medicamente, Husain speră să extindă studiul pentru a cuprinde pacienţi aflaţi în stadii preliminare, astfel încât să prevină rezistenţa iniţială.

Referinţa publicaţiei: Nature Cell Biology  
Informaţii furnizate de Universitatea din California - San Diego  

 

Data 10.06.2014

NOUTĂȚI

LINK-URI UTILE

CONTACT